Primele imagini cu controller-ul Google Android TV

de: Radu Neagu
30 06. 2014

Android L developer preview de la Google a fost lansat deja pentru utilizatorii de Nexus 5 și pentru cei care dețin a doua variantă a lui Nexus 7.

Aceștia au realizat deja o analiză în detaliu a acestui firmware, iar cei care au căutat suficient de mult au găsit și imagini cu controllerul celor de la Google, care va putea fi folosit cu televizoarele și dispozitivele ce rulează Android.

După cum menționează un utilizator de Reddit, fișierele cu imaginea au fost găsite în sdk\samples\android-L\androidtv\visual-game-controller\res\drawable-xxhdpi. 

Este puțin ciudat că Google nu a spus mai multe despre acest controller până acum, având în vedere că au folosit un astfel de dispozitiv pe scena I/O 2014 când au făcut demonstrația lui Android TV și a detaliilor din SDK-ul pentru Android L. Se pare că unii dezvoltatori care au participat la conferință au primit kit-uri Android TV pentru dezvoltare, kit-uri care au venit împreună cu acest controller, despre care nu se știe nimic. Unul dintre utililzatori a publicat rapid o imagine cu controller-ul pe Google+, așadar vom afla probabil mai multe detalii despre acesta în curând.